Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Himera
Plin de dezgust pentru lumea aceasta banală și tristă,
Tainic Himerii i-am spus: "Du-mă pe celalt țărm!
Du-mă-într-o lume mai bună în care să nu fie oameni,
Căci între mine și ei nu e nimic obștesc.
Tot ce-i încântă și-i doare pe ei mă revoltă pe mine:
Toate le vede întors ochiul meu, altfel făcut.
Spre a-i putea îndura și spre-a fi îndurat printre dânșii,
Trec ca o mască prin bal, vesel cu lacrămi în ochi..."
Iute, Himera și-a-ntins atunci aripele-albastre:
Cerul deasupra-mi scădea tot mai îngust și mai mic.
Tot mai departe de cer coboram ca o piatră-n cădere
Și ca un ochi luminos soarele-abia-l mai zăream,
Tot mai departe apoi, scânteia ca un fulg de jeratec:
Inima-n piept mi s-a strâns când pân' și fulgul s-a strâns.
Dară pe celălalt tărâm când ochiul meu orb se deprinse
Cu întunericul său plin de fantastice lucruri,
Scumpe comori am cules din adâncuri de nimeni umblate;
Scufundător fericit nu mai știam ce s-aleg.
Nimeni pe lume n-avea bogății mai imense ca mine,
Totuși sărac mă simțeam, cui să le dau neavând.
Și mă cuprinse atunci o milă adâncă de oameni
Și lăcrimând m-am gândit: oricum să fie,-mi sunt frați!
Fără să vreau mă învinse iar dorul de cerul albastru
Și m-am rugat în genunchi: "Du-mă, Himeră,-napoi!"
Greu încărcat din belșugul comorii găsite acolo,
M-am avântat cătră cer, nerăbdător să-l revăd.
Tot mai greoaie vâsleau aripele-albastre-a' Himerii,
Pîn' ce-am văzut răsărind fulgul de jar la zenit,
Tot mai aproape de cer mă-nălța cu aripele-n cruce;
Fulgul de jar se schimbă iarăși în ochi luminos,
Împrejmuit de pleoapa albastră a bolții celeste;
Iar eu pluteam fericit tot mai setos de senin...
Miros de floare acum străbătea aromind pân' la mine,
Și-n depărtare-auzeam dulcele glas omenesc.
Grele aripele însă deodată stătură inerte
Și către mine și-a-ntors Pajura ciocul flămând:
Astfel o clipă-am rămas plutitor între două prăpăstii,
Amenințat să recad dacă nu am ce-i jertfi:
Inima mea mi-o cerea ca să poată zbura mai departe!
Fără să preget atunci, dornic de frații pierduți,
Plină de sânge i-am dat-o, zicându-i: "Pornește-nainte!"
... O, de știam ce jertfesc, pentru cine-adunasem eu daruri
Aș fi rămas fericit singur pe celalt tărâm!
Inima mea mi-am pierdut-o pe veci și-n zadar am jertfit-o:
Spuneți de nu e păcat, prieteni, de-atâtea comori!
poezie clasică
de
Dimitrie Anghel
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice