Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Morarul
Melodiile, cupele pline,
Orele zilei, ritmate-n poeme
M-au gonit și pe mine
Pentru o vreme.
Am găsit moara deschisă în sat,
Adică la marginea satului, scundă,
Moara cu glas răgușit și cântat
În scrâșnet de piatră și plânset de undă.
Plutea înăuntru o spuză amară
Și-afară, la geam, luceau dulce caisele.
Mulți oameni își mai macină-n moară
Grâul și visele!
Morarul era un bătrân filosof,
Știa ce-i în țară și ce-i mai departe,
În Lună sau Marte,
Și nu cugeta la moarte.
Dar moara deschisă în sat,
Adică la marginea satului, scundă,
Are un glas răgușit și cântat
În scrâșnet de piatră și plânset de undă.
Morarul și el cântă, plânge aproape
Un rai pitoresc ori aproape-un prăpăd.
Privirile-i duse prin geam ori prin ape
Nu știu ce văd ori nu văd.
Cântă, morarule, plângi!
Eu îmi plâng până și-un vis ce se leagă,
Până și-un dor! Tu să plângi, să te frângi
Pentru viața-ți întreagă.
Căci aș cere prea mulți să mai fie
Ori nu!
Roși de iubire, asemenea mie.
poezie celebră
de
Nicolae Labiș
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice