Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Vecina
Mă cerți mereu, dar nu sunt eu de vină,
Ci numai ochii, ochii tăi, vecină, -
Că ți-am făcut potecă prin grădină...
Adeseori tu lași la geamuri storul,
Și ușa ta e-nchisă cu zăvorul,
Dar tot mai viu s-aprinde-n mine dorul!
Și tot mai des mă poartă necuratul
Spre zâmbetul din ochii tăi, cu sfatul
Pe care-l țin ispita și păcatul.
De dorul tău, de dragul suferinței,
Când amăgit mi-oi pierde rostul minții, -
Tu vrei să-mi las și frații, și părinții?
Să leg acum ce nu se mai dezleagă,
Să ispășesc viața mea întreagă
Păcatul greu că mi-ești atât de dragă?
Decât să fug cu tine-n largă lume,
Ori singur eu, să nu-ți mai știu de nume, -
Mai bine-mpacă-mi dragostea cu glume.
Zâmbind să-mi vindeci inima rănită,
Păstrează calda ochilor ispită,
Dar nu mai ține ușa zăvorâtă!
Că tu ți-nconjuri viața cu zăvoare
Și clipele de-acum le lași să zboare,
Când duclea tinerețe-i trecătoare...
De ce nu vrei să lași în prag veșmântul
De datini grele ce-mi ucid avântul,
Că nu ne-ar ști nici vântul, nici pământul!
Când umbra nopții cade peste vale,
Tu să m-aștepți în pragul casei tale,
C-un văl ușor pe umerele goale.
Să vin, când luna nopților măiestre,
Frumoasă ca o fată fără zestre, -
Se uită lung și tainic prin ferestre...
poezie celebră
de
George Topîrceanu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice