Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Praf de stele
De sus, de pe un mănunchi de stele,
Ce strălucesc în miez de noapte,
Zăresc o lucitoare stea,
Cu raza ei, ce îmi zâmbea...
Să fie oare mama mea?!
Mă întrebam în gândul meu,
Cu inima zdrobită de durere,
Să fie oare ochii mamei mele,
Ce mă privesc duios și cu căldură,
Ferindu-mă de lumea rea, dușmani și ură?
Și stând îngândurată pe prispa casei,
Priveam îndurerată către cer...
Sunt multe stele care pier
Și oameni dragi, ce ne privesc de sus,
Ca vremea bună ce-a apus...
De ne privesc cu drag, din cer, de sus.
Atunci steaua lumina mai tare
Și umbra ei mă urmărea tăcut;
Îngenunchind în fața ei, să-mi cer iertare,
Dar dispăru în depărtare,
S-a dus pe boltă, lângă Carul Mare.
În fiecare noapte luminează neîncetat
Și parcă ar vrea ceva să-mi spună...
Că viața-i praf de stele, sufletul furtună;
Pe acest Pământ suntem precum o lună,
Iar zilele noastre, toate un mister,
Ce-n zori, la fel ca steaua... pier!
poezie
de
Livia Mătușa
din revista
Uniunea Artelor
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice