Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Bătrânul parc
Bătrânul parc a prins iar viață,
Un vânt firav îi joacă-n plete,
Miresme-adie să te-mbete,
Pasteluri calde te răsfață.
Castanii ninși de vreme-n tâmple
Învăluiesc vechea alee,
Scântei gingașe de-azalee
Sortesc iubiri să se întâmple
O veveriță năzdrăvană
Cu ochi de onix se alintă,
Privește-apoi culcușu-i țintă
Și ia-n lăbuțe o castană.
După un puști râzând în soare
Cu greu bunicu-abia se ține
Și zice-n glumă către sine:
- Îți mulțumesc, pentru plimbare!
Adolescenți roșii ca racul
Își spun poeme de iubire,
Un cățeluș mai bleg din fire
Dă tumbe-acum în van săracul.
Cu-n aparat uzat cu anii
Un fotograf își face treaba,
Cu maimuțica nu degeaba
Îți ia pe poza lui toți banii.
Unduitoare valsuri cântă
În chioșc fanfara pe-nserate,
De nostalgie încărcate
Cu ele-amurgul te încântă.
Te-aștept în transă la statuie,
Cu palma-ți mângâi amintirea,
În mine freamătă iubirea,
Iubirea dulce-amăruie.
poezie
de
Ioan Gelu Crișan
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice