Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Viața e un bal mascat
În viața noastră, oameni ni se spune,
Dar timpul ne transformă într-o mască,
Ce-o afișezi pe chip, când ieși în lume
Și joci un rol de dur sau gură cască.
Vecina mea e-o mască reușită
Și mă holbez din când în când la ea,
Pe mulți bărbați îi bagă în ispită,
Dar masca mea de om fidel n-o vrea!
Nevasta mea e omul ce pozează
În masca ei, de-o viață, a cinstită
Și-acum vecinul, aprig, o tratează...
Eu tac, e medic-șef, iar ea-i răcită!
Sunt împlinit, căci stăm cu mama-soacră,
Nu poartă masca ei de poamă acră,
E-o doamnă, pentru noi ea se consacră,
Dar pentru ea, doar fiică-sa e sacră.
De șeful meu mă minunez mereu,
E responsabil, are măști la greu,
Colegii îi sunt prieteni, chiar și eu,
Dar bonus, la chenzină, n-am un leu.
Cu-acei ce au biroul lângă mine
Își pune masca lui de cumpătare,
La mine, însă-atuncea când mai vine,
Cu masca lui mă bagă în teroare.
O viață-am căutat și eu o mască,
Să-mi fie bună-n orice-mprejurare,
M-am săturat de rol de gură cască,
De tolerant, de prost și de frustrare!
M-am învârtit să-mi fac o mască dură,
S-o port mereu, dar am îmbătrânit,
Nevasta-mea, c-o gură cât o șură,
M-a luat la zor și-atunci m-am potolit.
Te-nvârți în lume și-ți încerci norocul
Cu măștile ce tu le zămislești
În funcție de fire și de locul
Pe care-l calci și-așa îmbătrânești!
Și vine vremea când Destinul strigă:
‒ Jos masca, frate! Ce-ai făcut în viață?
Și-atunci Divinitatea te obligă,
Să spui de-ai fost un om sau o paiață.
poezie
de
Mirela Grigore
din
Un râs asumat
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice