Pune citatul pe blogul sau site-ul tău
<div style="background:#fff;border:#bbb dashed 1px;padding:5px"><div style="margin:10px 0"><strong>A patra elegie</strong></div><div style="margin:10px 0"><a href="https://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=312450" style="color:#000;text-decoration:none">O, arborii vieţii, când în iarnă? <br>Nu suntem una. Nici ca păsările-nştiinţaţi <br>în drum spre sud. Zăbavnic şi-ntrecuţi, <br>aşa, deodată, ne-agăţăm de vânturi <br>şi cotropim un iaz nepăsător. <br>Deodată ştim şi floare şi-uscătură. <br>Şi undeva mai umblă lei, şi nu ştiu, <br>cât sunt măreţi, de nici o neputinţă.</a></div><div style="margin:10px 0"><a href="https://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=312450" style="color:#000;text-decoration:none">Dar noi, când Una vrem, simţim întreagă <br>împotrivirea celuilalt. Spre duşmănie <br>ne este preajma. Oare-ndrăgostiţii <br>n-ajung mereu în margini, unu-n altul, <br>ei care şi-au promis mereu vânat <br>şi patrie şi ceruri depărtate? <br>Pentru desenul unei clipe,-acolo <br>un fond opus e pregătit, cu trudă, <br>ca să-l vedem; căci limpede sunt toate <br>cu noi. Conturul gingaş al simţirii <br>nu-l ştim: doar ce o modelează dinafară. <br>Cine n-a stat cuprins de mare teamă-n <br>faţa cortinei propriei lui inimi?</a></div><div style="margin:10px 0"><a href="https://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=312450" style="color:#000;text-decoration:none"><br>S-a ridicat: decorul era despărţire.<br>Uşor de înţeles. Grădina cunoscută,<br>şi-ncet se legăna. Iar dansatorul<br>abia apoi venea. Dar nu acela.<br>Destul! Oricât s-ar arăta de graţios,<br>e deghizat, devine un burghez<br>şi trece prin bucătărie-n locuinţă.<br>Nu vreau aceste măşti însufleţite<br>abia pe jumătate, vreau păpuşa.<br>Ea barem este plină. Vreau să-ndur<br>sforile, manechinul, chipul ei,<br>urzit din aparenţă. Aici. Îi stau în faţă.<br>Chiar dacă lămpile se sting, chiar dacă<br>mi se va spune: Nu mai e nimic –,<br>chiar dacă dinspre scenă vine golul<br>cu-acel curent de aer, cenuşiu,<br>chiar dacă din tăcuţii mei strămoşi<br>nici unul nu mai şade lângă mine,<br>nici o femeie, nici băiatul cel cu ochi saşii:<br>eu tot rămân. Încă mai e – privitul.</a></div><div style="margin:10px 0"><a href="https://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=312450" style="color:#000;text-decoration:none">Nu am dreptate? Tu, cel pentru care <br>din cauza mea era amară viaţa,<br>gustând pe-a mea, o, tată, tot mereu,<br>gustând, în pas cu vârsta mea, întâia<br>infuzie tulbure a soartei mele,<br>şi-ngândurat de drojdia din gură<br>a unui viitor străin, într-una<br>tot iscodeai privirea mea de ceţuri –<br>tu, tată, care-ades, de când eşti mort,<br>în mine, în speranţa mea, te temi,<br>şi nepăsări, aşa cum numai morţii au,<br>imperii mari de nepăsare cheltuieşti<br>de dragul sorţii mele preamărunte,<br>nu am dreptate? Spuneţi, n-am dreptate,<br>voi cei ce m-aţi iubit pentru-nceputul<br>de dragoste ce vi l-am arătat,<br>de care mă îndepărtam întotdeauna,<br>pentru că spaţiul din obrazul vostru,<br>când îl iubeam, trecea în spaţiu cosmic,<br>în care voi nu mai eraţi... Când am eu chef,<br>aştept în faţa scenei, nu – privesc<br>atât de-adânc întreaga scenă-ncât<br>spre-a cumpăni privirea mea până la urmă<br>de-un înger e nevoie-acolo, ca<br>actor, să smulgă manechinele în sus.</a></div><div style="margin:10px 0"><a href="https://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=312450" style="color:#000;text-decoration:none">Da: înger şi păpuşă: doar atunci<br>e-ntr-adevăr spectacol. Doar atunci s-adună<br>ceea ce noi, fiind, tot despărţim.<br>Abia atunci din anotimpurile noastre<br>ia naştere circumferinţa trecerii<br>depline. Jocul îngerului trece<br>atuncea dincolo de noi. Ci muribunzii<br>nu bănuiesc ei oare că tot ce<br>înfăptuim noi, zi de zi, aici,<br>sunt lucruri încărcate de pretext.<br>Nimic nu e el însuşi. O, voi, ceasuri<br>ale copilăriei, când în dosul<br>figurilor era mai mult decât<br>numai trecutul, iar în faţa noastră<br>nu viitorul. Am crescut, desigur,<br>şi câteodată ne zoream s-ajungem<br>mari cât mai repede, mai mult<br>de dragul celor care nu mai posedau<br>nimic decât maturitatea lor.<br>Însă pe noi, în mersul nostru singuri,<br>ne mulţumea durabilul, şi stăm aşa<br>în spaţiul dintre jucării şi lume,<br>În locu-acela care-a fost creat<br>dintru-nceputuri pentru fapta pură.</a></div><div style="margin:10px 0"><a href="https://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=312450" style="color:#000;text-decoration:none">Cine arată un copil, cum stă? Cine-l<br>aşază-n faţa constelaţiei şi-i dă<br>în mână totuşi măsura distanţei?<br>Cine frământă moartea pruncilor<br>din pâine cenuşie, care se-ntăreşte –<br>sau cine-o lasă înăuntru-n gura<br>rotundă, ca pe-o rămăşiţă dintr-un măr<br>frumos?... Pe asasini e prea uşor<br>să-i dibuieşti. Dar moartea, moartea-ntreagă,<br>senin să o conţii încă-nainte<br>de viaţă şi să nu fii rău de loc,<br>aceasta e de nedescris.</a></div><div style="margin:10px 0"><a href="https://poezii.citatepedia.ro/">poezie</a> de <strong><a rel="author" href="https://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Rainer+Maria+Rilke">Rainer Maria Rilke</a></strong> din <em><a href="https://surse.citatepedia.ro/din.php?a=Rainer+Maria+Rilke&amp;d=Elegiile+din+Duino">Elegiile din Duino</a></em>, traducere de <a href="https://autori.citatepedia.ro/traduceri.php?a=%AAtefan+Augustin+Doina%BA+%BAi+Virgil+Nemoianu">Ştefan Augustin Doinaş şi Virgil Nemoianu</a></div>