Pune citatul pe blogul sau site-ul tău
<div style="background:#fff;border:#bbb dashed 1px;padding:5px"><a href="https://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=274584" style="color:#000;text-decoration:none">Vremea trece; viaţa, cu ea. Şi-acuma Grivei îmbătrânise! Nu se mai putea duce nici până la uşa bucătăriei, să capete un ciolan, să-l lingă. Rămânea uneori zile întregi fără să înghită nimic, fiindcă nu se putea mişca. Şi-acum, în urmă, avea nişte dureri grozave. Urla. Şi mai ales noaptea, când nu avea cu ce să se mai ia, când nu mai vedea pe ceilalţi câni, când rămânea singur, numai el şi suferinţa lui, mai ales nopţile îl chinuia boala. Şi urla. Mai întâi gemea, înăbuşit, cu gura închisă, cu limba zgârcită, gemea adânc, ca şi cum i se desfăcea inima din piept. Apoi îl apucau fiorii; spasmurile îi descleştau fălcile, şi gemetele îi ieşeau mai tari, mai ascuţite. Apoi plângea, plângea cum plâng oamenii, cu lacrimi fierbinţi, care îi lunecau pe bot şi parcă-l ardeau. Şi-n urmă, înnebunit de durere, nu mai putea răbda, în urmă urla, urla groaznic, din toată puterea măruntaielor lui, cu toată încordarea glasului, urla înspăimântător, de răsuna până în depărtări, de unde-i răspundea ecoul ca un alt câne care îi plângea de milă. Şi dimineaţa, când zorii zilei mijeau, adormea, sleit, pe culcuşul lui de paie.</a><br><strong><a rel="author" href="https://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Emil+G%E2rleanu">Emil Gârleanu</a></strong> în <em><a href="https://surse.citatepedia.ro/din.php?a=Emil+G%E2rleanu&amp;d=Din+lumea+celor+care+nu+cuv%E2nt%E3">Din lumea celor care nu cuvântă</a>, Grivei</em></div>