Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Peter Quince la clavir
I
La fel cum degetele mele apăsând aceste clape
Fac muzică, aceleași sunete-ale sinelui
Fac, de asemeni, muzică în spiritul meu.
Asta înseamnă că muzica este emoție, nu sunet;
Și astfel, ceea ce eu simt acum,
Aici, în această cameră, dorindu-te,
Gândindu-mă la rochia ta în nuanțe de-albastru,
Este muzică. Reamintește acel fior
Trezit în bătrâni de Suzana,
De acea seară verde, caldă și clară,
Când ea se îmbăia în nemișcarea atentă-a grădinii, în vreme ce
Bătrânii cu ochi congestionați, pândind-o, simțeau
În esența profundă- a ființei lor vibrând
Corzi fermecate, iar strunele ciupite
Pulsau înălțând fragede osanale.
II
În apa aceea verde, caldă și clară,
Stătea Suzana.
Ea simțea freamătul strunelor
Și imagini ascunse
I se revelau.
Prea plinul acelor linii melodice
A smuls din pieptul ei un oftat.
Stătea așezată pe lespedea băii,
În răcoarea
Unor emoții demult trecute.
Prin frunze, răzbătea
Roua
Unui vechi entuziasm.
A pășit prin iarbă,
Încă tremurând.
Adierele vântului erau slujitoarele ei,
Care o urmau timid
Aducându-i șalurile mătăsoase
Încă fluturânde.
O respirație atingân mâna
A amuțit zgomotele nopții.
S-a întors
Un talger a răsunat
În mijocul cornurilor bubuitoare.
III
Imediat, cu-n zgomot ca acela făcut de tamburine,
Au apărut însoțitoarele ei bizantine.
Erau contrariate de țipetele Suzanei, sub luna plină,
Împotriva bătrânilor prezenți acolo, în grădină;
Iar respirația, șoaptele lor repezi și moi,
Aminteau de o salcie bătută de ploi.
Lumina lampilor ridicate de ei, anonimă,
A dezvăluit-o pe Suzana goală ca o știmă.
Și atunci, necredincioasele bizantine
Au fugit cu-n zgomot ca acela făcut de tamburine.
IV
În minte frumusețea este trecătoare
O trecere fulgurantă dinspre azi spre mâine,
Dar în carne este nemuritoare.
Trupul moare; frumusețea trupului rămâne.
Astfel, mor serile alunecând ușor prin verde,
O undă nesfârșită curgând mereu spre-a nu se pierde.
Astfel, mor grădinile, respirația lor smerită mirosind
Deja a iarnă, regretând, privind înapoi cu jind.
Astfel, mor fecioarele, întru-această celebrare-anume,
Mereu proaspătă,-a corului tuturor fecioarelor din lume.
Muzica Suzanei a atins corzile nerușinării
Acelor bătrâni cu păr alb, dar, scăpând din plasa nopții,
În urmă nu a rămas decât gunoiul Morții.
Acum, în imortalitatea-i, îndepărtată și suavă,
Cântă la vioara transparentă a propriei memorii,
Eliberând un permanent psalm de slavă.
poezie
de
Wallace Stevens
, traducere de
Petru Dimofte
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice