Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
În moarte
Mi-au micșorat spațiul
La 1,60 pe 50(cm)
Deși universul sufletului meu
Este nelimitat.
Mi-au încrustat trupul în lacrimi și carenea
în plâns.
Un microcosmos
În macrocosmosul în care am existat.
Mă privesc - trup flămând de lumină,
Static, palid, cu urme spasmice,
Cu lacrima clocotind în adânc.
Împodobită cu flori și dantelă,
Primesc sărutul din urmă,
A celor ce m-au iubit.
S-a sfârșit... o beznă totală!
Chiar și dincolo de noi,
Trupul greu, cimentat,
Doare, dar nu poate striga,
Căci sufletul a părăsit huma.
A pornit transcendent
într-un univers pe care
Ochiul carnal nu îl poate limita.
Se aud foșnind lacrimi
Pe cerul morții...
O lumină plăpândă
Deschide ochiu-nvierii.
Nu m-au uitat o zi, două, trei,
O lună, un an, poate până la șapte...
Apoi viața mea-i o continuă moarte. (noapte).
poezie
de
Rodica Nicoleta Ion
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice