Puntea

Mi-e dor de-o poezie bună
La care se ajunge greu
Iar oboseala ca arvună
Nu este-n sine,-un minereu;

Invidiez pe cei cu har
Că nu le pune nimeni frână
La tot ce-au scris şi scriu. Măcar,
Că judecata se amână.

Dar e ca peste tot o lege
Pe care nu poţi s-o ignori
Şi cine-o calcă, se alege
Cu cea mai grea dintre rigori

Căci sunt, există. Nu se poate
Să fi murit toţi cititorii
de poezie. Cum socoate
nu'ş care critic, apriori.

Şi pentru ei îmi plec eu fruntea
Izvorului de armonie
Şi poezia este puntea
Ce mi-a lipsit ades şi mie.

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!