Scriu ca în ziua când nu voi mai fi

Scriu ca în ziua când nu voi mai fi
Să se ştie cât mi-au fost dragi văzduhul, plăcerea,
Iar cartea mea să-arate mulţimilor de mâine
Ce mult iubit-am viaţa, natura fericită.

La mincile de câmp veghind şi-asupra casei
Zilnic pe-al anotimpurilor chip mi-am pus pecetea
Căci apa, lutul şi flacăra mereu mai naltă
Ca-n al meu suflet nicăieri nu-s mândre.

Am spus doar ce-am văzut, doar ce-am simţit ci inimă curată
Şi pentru care adevărul n-a fost nicicând prea îndrăzneţ,
Căci am avut atâta-nflăcărare de dragoste stârnită
Vrând ca şi după moarte să fiu iubită.

Şi ca un tânăr ce va citi cândva ce-am scris
Simţindu-mă cu tulburare, emoţie, surpriză,
Cu totul dând uitării iubitele agreste
Să mă primească-n suflet, mai dragă ca aceste...

poezie de Anna Brâncoveanu de Noilles din Umbra zilelor (1902), traducere de Virgil Bulat
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!