Paşi de viaţă

acoperişul privirii mele a ruginit, cad gânduri
păduri unduiesc suflete, ne ţinem de mână
cerul este pictat, cu răsăritul spre apus
picăţele în coloane, cântă pâmântului adormire
o fereastră de sus, spre jos se oglindeşte
inima ne numără, cu clipe

se depărtează zarea şi ceţurile ne cuprind
trecem strada, iar pietrele rămân statui de amintiri
ramurile norilor împletesc fuioare, cad fire de apă
în palma ta ţin gândul, mă refuz se merg spre iarnă
geanta în care îţi duci bagajul veţii este uzată
haina mea nu se asorteză cu trotuarul

mulţimea-i pestriţă, privirea ei este ameţită
un nebun agită un ziar şi strigă:
nu îmi este foame, nu îmi este frig!
în căminul unei şcoli, portarul numără sute
fetele sunt puţine
păstori de turme, analfabeţi sau foşti maidanezi
tronuri regeşti tocesc, fostele lor coate goale

în pieţe uriaşe se agită, dezbrăcate, mii de mâini
ele nu au inele, au divorţat de-al lor guvern
goluri din buzunare modifică hotare financiare
cetăţile gem, nu mai vor acelaşi "soare"
zeci de clădiri cu ziduri oarbe au prea multe cămăşi albe
vene slăbite de sânge, vieţi pustii, privesc încăperi goale
parcul uscat îşi vrea înapoi, prin copaci, pădurea
ascultăm tăcerea ce ne doare, în noi
aşternem covor de uitare prin toamnă, până târziu
şi cu toate că nu vrem
ne ştergem din paşii noştrii de viaţă

poezie de Viorel Muha (septembrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!