De când mă știi

De când mă știi, am luat asupra mea
Povara-ntodeauna, Doamne, cea mai grea.
Și tot urcând în coastă, vream s-arăt
Că nu mă dau poverile-ndărăt.

O suferință între alte două
N-am socotit-o suferință nouă.
Haide și tu, așează-te-n spinare.
Mă simt voinic. Pe cine ce-l mai doare?
Cine-i străin și singur, cine?
Să urce-n cârcă, pe șamar, la mine.

Hai, ticăloșii, blânzii, toți de-a valma,
Câți ați întors obrazul, câți l-ați bătut cu palma,
Însărcinare, poate, am de la Satan
Să vă ridic la cer prin uragan.
Sunt robul vostru, hotărât de sus,
Să fiu caricatura lui Isus.

De câți în seamă mi v-a dat
Vreau să răspund pe față și curat.
Nu-l uit pe cel ce pâine dă și nici
Pe cel ce dă cătușe, pravilă și bici.
Sunteți ai mei, și răi și buni. Veniți.
Dator sunt să vă fac și fericiți.

Dar ostenit în drumul meu îngust,
Că sunt ales la milă cu dezgust,
Scârbit de om, jignit de omenire,
Să-mi duc poverile la mântuire,
Aș căuta zadarnic a-nțelege
De ce mi-ai pus porunci de-atare lege.

Eu, Doamne, le-am primit și mă supun,
Stăpâne drag, gingaș ca un lăstun.
Vreau să te-ntreb: când m-ai ales, ai fost nebun?

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Pagini Alese - Versuri Proza" de Tudor Arghezi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -22.00- 13.99 lei.
 
 

Adresa de e-mail a expeditorului

Adresa de e-mail a destinatarului

Mesaj (adresa paginii este inclusă automat)

Semnătură (numele expeditorului)

♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook

 
Citatepedia se îmbunătățește și prin votare. Nu uita să dai cel puțin un vot/zi. Durează doar câteva secunde!