Vorbe oarecare

Rătăcesc singur călcând pe alei
şi frunzele supărate mă alungă,
iar stelele în singurătatea lor
îmi spun să merg printre versuri.

Scriu un vers din întâmplare
şi în palme mi se aşează o floare
luminată lin de razele lunii
printre umbrele privighetorilor.

Privighetorile nu caută tăcerea
şi îmi traduc ce vor să spună:
un viitor se vinde ca prezent
precum minciuna nevăzută.

Nu ne gândim la testamente
şi omorâm senin viitorul,
dar din ciorchinele de vise
eu mi-aş dori să fiu un bob.

poezie de Constantin Rusu (1 octombrie 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!