Umbra

Te urmăresc prin veacuri, prin vârste şi milenii,
Încă de când spinarea ţi-o-ncovoiai pe brânci,
Când, speriat şi singur, târâş printre vedenii,
Umblai numai să cauţi culcuş sau să mănânci.

Însoţitoare mută-n odihnă şi mişcare
Şi copie leită, croită pe tipar,
Ne-nghesuiam alături, ciuliţi în ascultare,
La pasu-n frunze-al fiarei flămânde, greu şi rar.

Ascunşi prin gropi şi scorburi, alăturea de tine,
Tu nu ştiai că suntem într-unul singur doi,
Împreunaţi pe viaţă din două firi străine
Prin şubreda urzeală de aer dintre noi.

Sunt umbra ta, de-a pururi de om nedespărţită,
Cu linia schiţată aceeaşi de contur,
Pe pulberea fierbinte şi-n cremenea tocită,
Ca un păianjen negru ce-ţi umblă împrejur.

Sunt peticul de noapte dat ţie din născare,
Şi ies şi intru-n tine în zori şi în amurg.
Din mine vii şi-n mine te-ntorci în bezna mare,
Firimiţată-n oameni şi-n zilele ce curg.

În mine-i scris destinul cu slove nevăzute
Ghiceşte-ţi-l, să-l afli, de-ţi este plin sau gol
Ţâţânele zidite alunecă tăcute,
De-abia lăsând să treacă un fum, ca un simbol.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Cântare omului (1956)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!