Tăcere în doi

Ploaia cade oblic peste noi
Vântul iarăşi a tristeţe sună
Parcă-şi rupe ultima lui strună
În frunzişul veşted din zăvoi

Urmele de paşi rămân intacte
Un pământ jilav plin de striaţii
Parcă suntem singuri vinovaţii
Clar-obscurul pe cât de compacte

Ploaie deasă şi măruntă
Sufletele devastate
Că semănăm cu două state
Care în tăcere se confruntă

Câtă greutate iar adună
Gândurile de acelaşi soi...
Ploaia cade oblic peste noi,
Vântul iarăşi a tristeţe sună...

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!