Ce rămâne

Aer prospăt după ploaie
Îmi pătrunde în odaie
Pe fereastră şi îmi lasă
Izul său de amiroasă

Nici nu-mi vine să mai plec
Spre vreun monument aztec
Câtă linişte şi pace
Împrejur mi se desface!

Şi cobor ca într-un templu
dinăuntru. Să contemplu
Cum particula atestă
Milosârdia celestă;

Înţeleg că nu-nţeleg
Toată mila şi iubirea
Creatorului întreg
Care copleşeşte firea

Aer proaspăt după ploaie
Îmi pătrunde în odaie
Că şi blânda mea Negruţa
Cu privirea austeră

Leagănă-se huţa-huţa
Dintr-o sferă-n altă sferă
Ochii ei plini de tristeţe
Parcă plâng şi-mi dau bineţe:
Că rămâne, nu rămâne
Ceva după noi, bătrâne
Asta-i altă calimeră!

poezie de Ion Untaru din Autoportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!