Popor fără istoric

De ce se scrie într-una istoria în fals,
N-ajunge oare sângele vărsat?
Ne închipuim că viața-i tot un vals,
Am și uitat, că dansul pe cadavre e-un păcat?!

Și cine-o scrie, nu știm. Nu întrebăm
Ce interese au, de ce-s meschine.
Suntem total indiferenți și-i acceptăm
Și umplem țara, neamul, lumea de rușine?!

Nici de-adevăr nu mai avem habar,
Trăim doar ca să trecem zile-n rând.
Nici la părinți, n-avem un gând măcar...
Ce-a fost demult, se șterge, preferăm " curând"?!

La școli copiii învață- vorba vine-
Despre contemporani futili și-anoști...
N-au etalon, să învețe zborul la înălțime!
Vrem viitor, de superficiali, de-agnostici, sau de proști?!

Dar nici neștiința nu-i așa de gravă
Pe cât minciuna într-una invocată...
Nu-s, dar se cred, eroi, de gașcă sau enclavă,
Făcând din sfântul neam- bandit, din țară- o spurcată!

Nemaiavând nicicum din rădăcini
Ne-a părăsit deja orice putere.
Deși cunoaștem vinovații - știm că nu-s străini -
Naivi, tot noi îi venerăm și-i umplem de avere!?

Ne merităm și soarta țării și destine,
Trăim cu ignoranța într-un păcat...
Încet, încet, vom pierde viitorul ce ne vine
Și vom sfârși în declin... Pământu-i săturat!

Istoria-i acum doar simplă conjunctură
În folosul celor ce nu scriu, ce fac!?...
Pierzându-ne pe veci, tot ce-am trăit și morți... E-o făcătură!
Decideți!!! Timpu-i scurt schimbării... Pierdeți iară veac?!?

poezie de (18 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
 
 

Adresa de e-mail a expeditorului

Adresa de e-mail a destinatarului

Mesaj (adresa paginii este inclusă automat)

Semnătură (numele expeditorului)

♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook