Întâi Maiu

Dup' atâtea zile grele, sorele iar s-a ivit,
Şi pădurea, sbuciumată de furtuni, s-a liniştit;
Printre crengi mai trece încă un suspin de uşurare,
Apoi pace obosită ca după o luptă mare.

Toporaşul, ce stătuse plin de spaimă tupilat,
Dintre umedele frunze capul iar l-a ridicat;
Mii şi mii de păserele prevestesc cu veselie,
Că vin iarăşi zile bune, după zile de urgie.

Şi din relele trecute nicio urmă n-ai afla,
Dacă ici cole o frunză încet nu ar tremura;
Dacă ici cole, prin iarbă, n-ai zări strălucitor,
Ca o lăcrăma uitată, câte-un strop căzut din nor.

Soarele mai sus se-nalţă şi c-un dulce sărutat,
De pe florile duiose, piscurile le-a uscat;
Şi pe razele lui dalbe, ca un trimes din raiu,
Se coboară zâmbitore cea dintâi ziuă de Maiu.

poezie clasică de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!