Felinarul

Ah, felinarul stins, la colţ de casă,
Stingher, pătat de gaz şi de rugină,
Satisfăcut că-n cer e lună plină
Şi că de-acuma toţi în pace-l lasă
Să doarmă liniştit şi să viseze
În tihna străzilor nemăturate...
În noapte are viziuni ciudate,
Când pomii-n juru-i se deprind s-ofteze:
El intuieşte epoci viitore,
Cu stâlpi – în lucu-i – de metal vopsit
Şi cu lumini puternice pe creştet,
Ce strălucesc ca nişte stropi de soare...
Se simte mic, uitat şi-atât de veşted
În toropita nopţii atmosferă!...
Un singur gând îl mai înviorează:
C-aşa, umil, cum paşnic vegetează,
El şi-a-mplinit modesta lui menire,
Şi astăzi – în obşteasca devenire –
Simbolizează un sfârşit de eră.

poezie clasică de I.M. Raşcu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!