Fecunditas

Se-ndoaie coapsa plopului pe culme
Când frunzele de-o nevăzută mână
Atinse cad şi una câte una,
Zburând domol, se spulberă-n ţărână.
Le văd în drum şiraguri aşternute,
Un val de vânt le-nvolbură-n risipă,
Viaţa mea, la tine-acum mi-e gândul,
Cum te fărâmi tu, clipă după clipă!...

Trec zilele în goana lor pripită,
Şi fiecare mai sărac mă lasă,
În orice clipă, minţii zbuciumate
Câte-un drumeţ îi pleacă de la casă.
Nu au popasuri gândurile mele,
Sămânţa lor se zbate veşnic nouă
Şi, călător pe drumuri nesfârşite,
Se risipeşte sufletul meu vouă!

În alergarea clipei călătoare
Atâtea-s date ochilor să vadă,
Şi câte-mi trec fugare pe la poartă
Le cheamă toate sufletu-n ogradă.
Cu ele-mpart eu darurile mele!
Las inima comoara să-şi desfacă
Şi, când pornesc în calea lor pribege,
Cu ele duc podoaba mea săracă...

Nu sus în cer! Vă biruie înaltul!
Curmaţi-vă cărările spre stele,
Rotind răzleţe-n praful de pe uliţi,
Vă vreau acolo, gândurile mele!
Cădeţi, cădeţi voi, frunze dezlipite,
Pe câmpul larg, în zbor, vă poarte vântul
Şi vă-nfrăţească rostul cu ţărâna:
Pe urma voastră va rodi pământul!

poezie celebră de Octavian Goga din Ne cheamă pământul (1909)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!