Odată

Trecerile pe stradă sunt impozitate,
vacarmul este abandonat de linişte,
se cred fiinţe doar cei care au palate
şi zile de întunecată privelişte.

Minciunile folosesc catalizatoare,
deşi numai lumina naşte adevărul,
însă astăzi doar stelele mai luminează
şi ignorăm tristeţea lângă artificii.

Sub stoluri de păsări zac frunzele flămânde
căzute din ramuri care mai visează flori,
lângă ignoranţii adevărului morţii
cu nume scrijelite pe pietre de mormânt.

Pun un ecou pe lacrima mamei din scrisori,
nu ştiu să tac tăcerile şi vreau un răspuns
la aşteptare liniştii universale.
Şi-un zâmbet lătrat îmi dă un termen: odată.

poezie de Constantin Rusu (21 mai 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!