Nu-ți cer bilet de călător pe ape

Nu-ți cer nimic, dar dac-ar fi să-mi dai
Un râu aprins în apele polare,
Să-nghețe-adâncul în frânturi de rai,
M-aș face țărm pe chip de așteptare.

De-ar fi să-mi dai oceanul tău de vise,
M-aș umple val pe unde-amețitoare,
Sărut tăcut pe nopțile închise
În ochi uitați pe semne de-ntrebare.

Nu-ți cer nimic, dar dac-ar fi să-mi dai
Romanțe vechi de fluvii infinite,
Voi adormi ades' cu florile de mai
Și-n vocea ta mă voi trezi, iubite.

Nu-i clipă mai sfințită-ntre regate
Decât cea strânsă-n alb de porumbei,
Biletul tău de călător pe ape
L-aș pune preț de veghe în scântei.

O, de mi-ai da și iarna noastră toată,
Ți-aș plămădi cu mâinile-mpăcarea,
Pe pânza serii, taina dezgropată
Va fi doar glas ce-și strigă depărtarea.

Nu-ți cer nimic, orașul nostru cântă
Chiar de-au plecat fântânile-nzecite,
Suntem doi munți de sare pe orbită
Și știi că n-am ce să-ți mai cer, iubite!

poezie de
Adăugat de Gina ZahariaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
 
 

Adresa de e-mail a expeditorului

Adresa de e-mail a destinatarului

Mesaj (adresa paginii este inclusă automat)

Semnătură (numele expeditorului)

♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook

 
Citatepedia se îmbunătățește și prin votare. Nu uita să dai cel puțin un vot/zi. Durează doar câteva secunde!