Oastea Ta, Iisuse

Oastea Ta, Iisuse, va urma plăcut
calea rânduită ei de la-nceput
fie şi-nainte ca-ntrecut de grea
ea până la capăt calea-şi va ţinea
Fii mereu, fii mereu, fii mereu
Mare Dumnezeu
cu oştirea Ta, oricât va lupta –
să învingă, să învingă, să învingă ea.
Prima-nvăţătură şi credinţa ei
le-a ţinut curate – prin toţi anii grei
nici în suferinţe, nici în ispitiri
n-a călcat cuvântul primei ei iubiri.
Zestrea ei de lacrimi şi cântări i-a fost
prin atâtea lupte steag şi adăpost
nevinovăţia duhului curat
i-a fost apărarea prin tot ce-a-ndurat.
Încă vor fi lupte poate şi mai mari
vor fi şi fii vrednici, – vor fi şi fugari
vor fi şi înfrângeri ca şi biruinţi
dar ea îşi va ţine drumul din părinţi
Nici se va abate, nici va lepăda
rostul care Domnul l-a avut cu ea
de va fi să moară, va muri luptând
urmele cinstindu-şi
steagul sus ţinând...

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Tudor Ostasul
Comentează! | Votează! | Copiază!