Păşesc prin tine neauzit de cuvinte

Păşesc prin tine în ceasul târziu
pe la semnul de carte
întârziat în poveste
mi-ai spus atunci
că pădurile ascund taine mari
şi comori îngropate adânc
luminează poienile
aprind felinare
în scorburile cuvinelor
devenite tăceri
până te apropii neauzit

de aceea în asfinţit
se ridică o flacără
de la rădăcina fiecărui copac
un gând te cuprinde
şi fumegă mocnit
îţi acoperă ochii cu palmele
umede de tăcerea adormită
în fluturii din altă iarnă

printre frunze vântul
strecoară buimac
o mână rece ca un pumnal
tremură lutul şu crapă
de spaimă
străbătut de nelinişti
preumblă un fior prin brădet
profeţind iarăşi iarna ce vine
printre flăcări în frunze
amorţeşte un vis
netrăit fără tine

lângă ciutura nopţii urlă lupii flămânzi
a rămas doar o stea
să le-astâmpere foamea
sfărmată ca un bulgăre de zăpadă
pe pietrele netede negre
umede reci
pe care mai lunecă ca o idee
partea ce nu mi-ai trimis-o încă
din amintirea ta.

poezie de Ioan Barb
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!