Ce tăvălug de gânduri...

Femeie fără seamăn, ţii piept iubirii mele.
Ce tăvălug de gânduri mi-apare-n faţă - tu -
călcând tot ce respiră în calea sa; ce vele
catargul mi-l îndoaie-n tumultul de acu'...

Aruncă-te-n dorinţă şi lasă-te purtată
pe-o mâna istovită ce-a fluturat în vânt
eşecuri şi victorii (mai greu ca niciodată
se agăţa oftatul de fiece cuvânt).

Şi de-ai urca spre gura-mi, scăpând pe veci de groază,
şi de-ai plonja prin mine, să-ţi simt trecutul dor,
n-aş mai pieri cum piere în umbre orice rază,
ci-aş rupe răsăritul din văzul tuturor,

să ţi-l aşez în frunte, cu fruntea mea să-nchege
un tot de-ndrăgostire- amor, izbândă, lege.

sonet de Ionuţ Popa (2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!