Jalobă fără noimă

Prinţesă! Ce durere că nu sunt baremi zeu
Ca Hebe cea pe care, pe şeaşcă, adineauri
O sărutaţi... Mă mistui, dar, ca abate, eu
N-am să apar pe Sevres, nici gol, încins cu lauri.

Cum nu-ţi sunt pechinezul, nici fardulrozaceu,
Nici galeşele jocuri de nu-uri şi de da-uri,
Şi cum asupră-mi ochiul închis ţi-l simt mereu,
O, blondă pieptănată de meşteri aurfauri

Numiţi-ne... tu care striveşti atâţi fragi
În râsul turmei tale de mieluşele dragi
Care ne pasc dorinţa şi-o behăie sub astre,

Şi ca să fiu de Amor, pictat pe evantai
CU fluierul în gură, vrăjind acest alai,
Numiţi-ne păstorul surâsurilor voastre.

sonet de Stephane Mallarme din Cele dintâi poeme, traducere de Şerban Foarţă
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!