Oana

Vibrează sub boltă poveşti pământene,
Pierdute prin ceţuri şi neguri demult.
Le vom ispiti să se-ntoarcă alene,
Din veacuri trecute de aprig tumult.

Arama clădită de Domnul Ştefan
În Piatra, ne spune a Oanei-fecioare
Poveste. Cum piere prin gândul viclean,
Ce-a rupt din Moldova prea gingaşă floare.

Răpită din casa părintelui-tată,
De lotri cei hâzi care-s scoşi de la legi,
E fata Spătarului Şendrea purtată,
Spre loc de cumplite fărădelegi.

În tainiţi de munte e dusă şi-n şoapte,
Legată-n batjocuri nepoata de Domn,
Bandiţii o-ncarcă de-ocară în noapte,
În vreme ce straja şi slugile dorm.

Mândria duducăi li-e grea încercare
Şi hoţii pierduţi de credinţa curată,
Prăvale copila în hăul cel mare,
Iar Crin-armăsarul porneşte şi-o cată.

Dureri străjuiesc de atunci amintirea
Domniţei pierdute în râpa hidoasă,
Doar turnul cu-arame mai mişcă simţirea,
Când strigă prin timp o istorie frumoasă.

Prin vânturi e clipă de sunet icoana,
A tristei vibraţii din clopote dusă,
Iar zarea se-ncarcă de numele Oana...,
Fecioara de lotri şi munte răpusă.

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!