* * *

Tu, ce rămâi pe veci în singurătatea Spaţiilor,
Eu, Osiris Ani, scribul, te rog scapă-mă pe mine
De acest demon cu faţă de câine
Şi ale cărui sprâncene sunt la fel cu cele de om...
El face de pază pe canalele Lacului de Foc;
El înghite, hulpav, cadavre de morţi,
Le toacă inimile şi spune măscări...
În acelaşi timp, rămâne ascuns, în depărtări...
O, tu, puternic Maestru al celor Două Pământuri,
Domn al demonilor Roşii!
Stăpân eşti, ştiu, peste locurile unde viaţa este terminată
Şi că maţele morţilor sunt hrana ta preferată
Deci, pleacă!
Iată, Coroana Regală este pusă pe cap
De către această divinitate din Herakleopolis,
Primul între zei şi cel mai venerat,
În ziua Reunirii celor două Pământuri, în faţa lui Osiris,
O, zeu, cu cap de berbece,
Mare maestru în Herakleopolis,
Distruge Răul ce în sufletul meu se petrece
Şi condu-mă, pe mine, Osiris Ani, pe Cărările tainice
Ale Vieţii Veşnice.
Scapă-mă de acest Spirit demonic
Ce mă pândeşte, din Noaptea adâncă;
El se bagă în Suflete, el devoră Inimi,
El hoituri şi scârnă mănâncă...
Sufletele fără vlagă şi slăbite
Sunt îngrozite...

poezie din Cartea egipteană a morţilor (1993), traducere de Maria Genescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!