Moartea pasagerului

Octombre-a zugrăvit pe cer,
Cu nori de-argint, de plumb şi de oţel,
Tavanul unei cameri de hotel
În care s-a-mpuşcat un pasager...

Miroase-a igrasie...
Din tavan,
Bucăţi de tencuială-ncep să cadă...
Octombre-şi varsă ploaia rece-n stradă
Şi pasageru-şi spală rana în lighean...

În vârful unui plop, o cioară,
Sau poate pălăria neagră din cuier
A pasagerului ce-a vrut să moară,
Întreabă vântul:
- Cât mai e până la cer?...

Şi, după câteva minute de tăcere,
Porneşte-n zbor, din plopul desfrunzit,
Spre cimitirul din apropiere...

.................

Probabil pasagerul a murit!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Gândirea, V, nr. 2 (1925)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!