1971

Doi oameni au păşit decis pe lună
Şi alţii-apoi. Putea-vor ei să spună,
Prin vorbe şi prin arta ce visează
Şi şlefuieşte, ce-au putut să vază-n
Nedesluşit noroc? De aventură
Şi har s-au îmbătat aste vlăstare
Ale lui Whitman, care-au fost în stare
Să tulbure pustia lunii, pură.
Pe munte-a lui Endymion iubire
Şi hipogriful, sfera cea ciudată
De Wells închipuită, -adevărată
În amintirea mea, azi consfinţire
Primesc. Sporeşte-n toţi mândria.
Nu-i pe pământ un suflet să nu fie
Mai fericit şi vrednic. Energie
Sporită risipeşte. Bucuria
E-a tuturor, prin fapta cutezată
De-aceşti prieteni magicieni. Iar luna,
Cu chipul trist, de-ndrăgostiţi cântată,
E monumentul lor, eternă, una.

poezie clasică de Jorge Luis Borges din Aurul tigrilor (1972), traducere de Andrei Ionescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!