Mic şi mare

Trece un prăpăd pe lume...
Dinspre larg de ocean,
Cu ce neagră turbă bine,
vine vajnic uragan!
E o spaimă-n toată firea...
Păsări albe fug, s-ascund;
Pinii seculari se-ndoaie;
peşti, jivine merg la fund.
Urlă ape biciuite,
dau nebune către mal;
Calcă unul peste altul
şi se-nghite val pe val.
Geme farul... Un grăunte
de nisip, nepăsător,
Râde de urgia oarbă
şi de groaza tuturor;
"Râzi? Nu vezi?" l-întrebă farul.
"Ba văd bine" zice el;
"Ş-apoi, dacă vine, — vină!
Sunt atât de mărunţel!
"Rădăcini eu n-am, să-mi pese!
nu mă simt deloc legat —
"Ori în adâncimea mării,
ori la soare pe uscat —
"Să mă spulbere de-aicea,
cu tot eu am să rămân:
"Mie, unuia, oriunde,
Singur cerul mi-e stăpân!"

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!