Vedenie dantescă

Un cer senin de amplu iunie prin veac
şi-a-nfiinţat azurul nefiinţei
în cestălalt tărîm, al suferinţei,
şi cată-n ceas a fi durerii mele – leac.

Să uit că suntem robii negrei ere,
să uit de jale, cazne, de tenebrele
din inimă, de tot ce crunt în preajmă e -
zboară doi fluturi, două giuvaiere,
peste oraş purtaţi de-o adiere.
Închis în ăst infern terestru de n-aş fi,
îndrăgostiţii fluturi nu mi-ar aminti
de alţii, de Francesca de la Rimini,
de Paolo, cari au fost purtaţi şi ei cîndva
de-un vînt prin iad, şi de-o beţie-asemenea.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!