Subiect de balada

Padurea de mesteacan s-a leganat odata,
Apoi a fost in flacari inalte imbracata,
Era intai frumoasa, caci frunzele parura
Limbi rosii in amurgul pudrat suav de zgura.
Dar crengile-ncepura sa geama si sa strige
Incovoindu-si jarul in crancene carlige
Si bubuiau si tunuri ca-n ziua de apoi
Si mirosea a sange, a fum si a razboi.
Fetita ratacita ajunse-ntr-o poiana
Cu scrum de lemn in plete si scrum de plans pe geana.
Nu mai plangea, de frica; voia sa inteleaga.
Nu mai plangea padurea de-acuma arsa-ntreaga.
Si in poiana arsa zaceau, cu fata-ntoarsa
Spre cer, morti multi, cu pumnii crispati in iarba arsa.
Si soarele prin pacle ce se roteau in sus
Ardea pe ochi si sange si arme, din apus.
Fetita se oprise: bunicul cand murise
Avea priviri sticloase asemeni si deschise,
Bunica le-nchisese tacuta, usurel,
Aveau soldatii astia privirile la fel.
Si le-a inchis fetita — sfios, sa nu le doara —
Le-a mangaiat raceala pe cea din urma oara,

Se tot pleca, firava, oftand adeseori,
Parea din iarba arsa c-aduna pure flori.
Nu are somn o fata, si noaptea e tarzie.
Ea-n parul negru poarta o bucla argintie.
Sprancenele i-s stranse de cugetari severe;
Si fata-i impietrita de noapte si tacere
Inchide-o inflorire de vise delicate.
I-i dor de mine, poate; dar inima ii bate
Si-oftand se infioara la nu stiu care gand,
Cand lemnele in soba trosnesc adanc, arzand.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!