Domnului Victor Hugo

Iubim atâtea lucruri pe lumea asta, doară
Ca să-nţelegem bine ce preţuim din plin:
Joc, ocean, cofeturi, un firmament senin,
Femei, sau cai, sau lauri, sau roze bunăoară.

Călcăm pe flori firave, ce-abia prind să răsară,
Şi plângem, şi cuvinte de bun rămas rostim.
Cu timpul, ne dăm seama şi noi că-mbătrânim
Când clocotul se duce din inima hoinară.

Din toate-aceste bunuri, ce nu spun lucru mare,
De preţ e numai unul; un vechi amic, se pare.
Te cerţi şi fugi de dânsul; când însă, cuminţiţi,

Ne întâlnim, surâdem, şi două mâini se-ndeamnă,
Gândindu-se că-n timpuri mergeam nedespărţiţi,
Că sufletul nu-i veşnic şi "ieri" un "mâine"-nseamnă.

sonet de Alfred de Musset din Poezii (1960), traducere de Lazăr Iliescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!