Ultimele versuri

De optsprezece luni ornicul meu
Trist, îmi tot sună moartea la ureche.
De optsprezece luni de griji şi veghe
Simt şi văd moartea-n orice loc, mereu.

Cu cât făptura mea se-mpotriveşte,
Cu-atât instinctul morţii nu-mi dă pas,
Şi-atunci când îndrăznesc să fac un pas,
Simt inima în piept cum se opreşte.

Puterile-mi se duc, necruţătoare;
Chiar şi odihna parcă e-un frământ;
Ca un biet cal greu istovit şi frânt,
Curaju-mi stins se clatină şi moare.

poezie clasică de Alfred de Musset din Poezii (1960), traducere de Lazăr Iliescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!