Fragment I

Treci pe lângă mine în această albă zi,
Ca o făptură vie fără umbră, şi
Fără ca nimeni să te poată şti.

Cum, ca fierul cenuşiu, să nu mai fie
Ceea ce a fost atât de mult?
Atâta rece vecinicie
După atâta zbatere şi-atât tumult?
Poţi să respiri în timp rarefiat, fără răspuns?
Pentru piscurile nefiinţei, pasul ţi-e de ajuns?

De ce am ales oare
Cerbicia de a vrea totul sau nimic?
Arderea, fără fum şi rest, orbitoare?
Aruncarea-n golul gândului cu ochi închişi?

N-am vrut părelnicul păienjeniş
Surâsul ca un fir de borangic
Ne-a îngheţat făgăduiala fără soroc.
O, nebunia de a fi vrut totul sau nimic!

Fug de tine, căutându-te în ceas, în loc.
M-am întors în sala goală a Universităţii vechi
Necunoscut de pereţi, de băncile perechi,
Ca un gladiator în arena unui amfiteatru
Deşert.
În capătul pupitrului de lemn inert,
Fata cu părul de-aramă şi-obraji de nufăr
Era, dar nu era decât stihia unui număr
Aşa cum şi pentru vecinicia cerului, patru
Şi cu trei fac şapte.

Stam, descumpănit între cer şi noapte.

poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!