Atât de permeabili
Atât de permeabili,
încât zarea trecea prin gâtlejul nostru.
Atât de încremeniți de frică,
încât ne purtam sufletu-n cârje.
Atât de micșorați,
încât ne târam sub un ceasornic
unde nimic nu arăta ora.
Atât de tăcuți
încât pierdeam obișnuința
celor mai simple cuvinte:
"dragoste", "liliac", "zăpadă", "prietenie".
Atât de singuri.
poezie clasică de Alain Bosquet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zăpadă
- poezii despre tăcere
- poezii despre prietenie
- poezii despre iubire
- poezii despre frică
- poezii despre cuvinte
- poezii despre ceas
- Ne poți propune o poezie de dragoste?