Uriaşa

Pe vremea când Natura, cu vlaga ei poznaşă
Năştea mereu ciudate făpturi şi monştri noi
mi-ar fi plăcut alături de-o fată uriaşă
să stau ca-n preajma unei regine un cotoi.

mi-ar fi plăcut pe-ncetul s-o văd schimbându-şi firea
pietrosu-i trup în jocuri cumplite înflorând
să bănuiesc din ceaţa ce-i tulbura privirea
văpăile ascunse ce-n sufletu-i s-aprind;

în voie să cutreier magnificele-i forme,
să urc încet pe coama picioarelor enorme
şi, vara, când trudită de soarele păgân

se-ntinde pe câmpie cu mâinile la frunte
să dorm domol la umbra vânjosului ei sân
cum doarme-un sat în pace la poalele-unui munte.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!