Amorul şi Craniul

Pe craniul Omenirii şade
Amorul cocoţat
Şi prostul, pe-acest tron, sloboade
C-un râs neruşinat

Băşici rotunde, pus pe glume,
Şi le înalţă-n cer
Spre-a împlini o altă lume
Ascunsă în eter.

Iar globu-n firava lucire
Din zborul larg deschis
Îşi scuipă sufletul subţire
Ca auritul vis.

Cum sar băşicile, din craniu
Aud suspin smerit:
- "Acest joc sângeros şi straniu
Când va avea sfârşit?

Căci orice-n gura-ţi crudă poate
S-arunce-n cer senin
Mi-s creier, carne, sânge - toate,
O, monstru asasin!"

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!