Ajunsesem la ea

Ajunsesem la ea, băteam la poartă,
i-am auzit glasul uşor înăbuşit
şi paşii de dincolo de zidul de piatră –
şi-am început să strig că am venit.

Cine eşti, m-a-ntrebat, şi pe cine cauţi
nu mai ştiu când şi unde am fost fericiţi
surorile mele sunt fetele moarte
la treizeci de ani neîmpliniţi.

Nu-ţi aminteşti de mine, mă rugam,
ţi-am adus anemone şi cartofi copţi
şi-am stat neclintită la capul tău
şapte zile şi şapte nopţi.

Ai murit în braţele mele, vroiam să-i mai spun,
dar nu avea cine mai spune şi nu avea cui
ea-mi deschisese poarta, dar eu tocmai aflasem
că nimeni nu moare în braţele nimănui.

poezie de Ileana Mălăncioiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!