La moartea unei fiinţe dragi

Iubito,
îţi dormi somnul cel de veci.
Eşti moară... moartă...
o ce cuvânt îngrozitor...
trăieşti doar în amintirea mea...
vei deveni tot mai palidă
până când umbrele întunecate şi reci
mă vor chema şi pe mine.

Iubito dragă,
este prima ta infidelitate,
căci nu m-ai luat şi pe mine cu tine.

Ascultă-mă pentru ultima dată:
îţi jur credinţă...
fidelitate faţă de mine însumi,
aşa cum ţi-ai dorit.

Ah, iubito dragă...
nu...
să nu-ţi dormi somnul cel de veci
de una singură.
Sufletul meu... inima mea,
te va însoţi...

poezie de Cezar Cătălin Viziniuck (2 decembrie 2000)
Adăugat de Cezar Cătălin Viziniuck
Comentează! | Votează! | Copiază!