Imnul nopţii

O, nopţi, deschideţi acu-n tăcere
Cereasca carte ce-nfăţişaţi!
Stele şoptinde, a mea vedere
P-a voastră cale o aţintaţi!
În aste ceasuri de slavă pline,
Zefiri, a voastre aripi aline!
Pământe, echole-ţi aromează!
Mare, întinde al tău senin,
Leagănă-n sânu-ţi cel luciu, lin,
Chipul ce unda-ţi învolvorează!
Al său sfânt nume cine îl ştie?
Natura glasuri mii a propus,
Ş-o stea pe alta, şoptind, îmbie:
Legile noastre cine ne-a pus?
Unda cu undă se sfătuieşte:
Cin'e acela ce ne smereşte?
Trăsnetul zice lucind în lume:
Ştii cum se cheamă, tu, cel preasfânt?
Însă şi stele, om şi pământ
Nu ştiu să spuie al său chiar nume.

poezie celebră de Lamartine din Curierul românesc, III, nr. 16 (19 martie 1831), traducere de Ion Heliade Rădulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!