Moş Crăciun

Vine moşul cu scufie
Şi cu barbă argintie,
Cu vocea cam îngroşată
Şi spinarea încovoiată,
De povara sacului,
Tăind brazdă omătului.

Noaptea-i neagră, şi geroasă
Copiii stau la fereastră,
Şi când moşul a sosit,
Şi la uşă s-a oprit,
Fug iute şi se ascund,
Unde pot, stau tremurând,
Sau, ţin strănsă fusta memei,
Sau se prind de vreun picior;
Şi cu ochii mari privesc,
La Moş Crăciun, cum le vorbesc,
Şi îi roagă să îi spună,
O poezioară scurtă,
Pentru darul ce-i aşteaptă.

Moşul, cu răbdare ascultă,
Lângă bradul ce cu fală,
Podoabele şi le poartă,
Tot la finele de an.
Şi copiii, cu sfială,
Se apropie de Moş:
Frământând mânuţele,
Când poezia pornesc.

Buze roşii, umezite,
Cuvinte, cam bâlbâite,
Spuse iute cât se poate,
Aproape pe nerăsuflate,
Să se gate poezia!
Şi să înceapă bucuria!!!
Când cadoul ei primesc,
Cu drag pe moşu-l privesc,
Îl sărută şi-l iubesc,
Cu sfială-i mulţumesc,
Au uitat de frica lui,
Bucuria moşului.

poezie de Valeria Mahok (18 ianuarie 1992)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!