Oul dogmatic

E dat acestui trist norod
Şi oul sterp ca de mâncare,
Dar viul ou, la vârf cu plod,
Făcut e să-l privim la soare!

Cum lumea veche, în cleştar,
Înoată, în subţire var,
Nevinovatul, noul ou,
Palat de nuntă şi cavou.

Din trei atlazuri e culcuşul
În care doarme nins albuşul
Atât de galeş, de închis,
Cu trupul drag surpat în vis.

Dar plodul?
De foarte sus
Din polul plus
De unde glodul
Pământurilor n-a ajuns
Acordă lin
Şi masculin
Albuşului în hialin:
Sărutul plin.

*

Om uitător, ireversibil,
Vezi Duhul Sfânt făcut sensibil?
Precum atunci, şi azi - întocma:
Mărunte lumi păstrează dogma.

Să vezi la bolţi pe Sfântul Duh
Veghind vii ape fără stuh,
Acest ou - simbol ţi-l aduc,
Om şters, uituc.

Nu oul roşu.
Om fără sat şi om nerod,
Un ou cu plod
Îţi vreau plocon, acum de Paşte:
Îl urcă - în soare şi cunoaşte!

*

Şi mai ales te înfioară
De acel galben icusar,
Ceasornic fără minutar
Ce singur scrie când să moară
Şi ou şi lume. Te-înfioară
De ceasul, galben necesar...
A morţii frunte - acolo-i toată.
În gălbenuş,
Să roadă spornicul albuş,
Durata-înscrie-în noi o roată.
Întocma - dogma.

*

Încă o dată:
E Oul celui sterp la fel,
Dar nu-l sorbi. Curmi nuntă-în el.
Şi nici la closcă să nu-l pui!
Îl lasă - în pacea - întâie-a lui,

Că vinovat e tot făcutul,
Şi sfânt, doar nunta, începutul.

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!