Asta vreu, dragul meu

Iubeşti scumpa mea frumoasă
Ghirlăndioara de-albe flori,
Ce-ncunună graţioasă
Buclele-mi ce-n vânturi zbor?

­Nu, nu! Nu, nu!

­Ce vrei dară, dragă, tu?
Poate roza cea tăcută
Care dulce se sărută
Cu fluturii râzători?

­Ba nu, nu: cununa-n laur,
Cinsă-n aur, aur, aur,
Atunci este un tezaur:

Asta vreu,
Dragul meu!

­Iubeşti, dulce drăgulină,
Doina mea de tainic dor
Ca pe lira mea suspină
Dulce, blând, încetişor?

Nu, nu! Nu, nu!

­Ce vrei dară, dragă, tu?
Poate cântul de-armonie
Care Eol îl adie
Printre frunze, printre flori?

­Ah! Când aurul suspină
În punguţa plină, plină,
C-o cântare metalină!

Asta vreu,
Dragul meu!

­Iubeşti poate pe Selene,
Ca o candelă lucind,
Când cu pasu-i lin, alene
Se preumblă surâzând?

­Nu, nu! Nu, nu!

­Ce vrei dară, dragă, tu?
Iubeşti poate alba zare
Ce-o săgeată mândrul soare
Peste câmpul înflorind?

­Ah! Când aurul dulce sună
În punguţa mea nebună
Nu-mi mai trebe alba lună!

Asta vreu,
Dragul meu!

­Iubeşti patria-ţi măreaţă
Ce de glorii duce dor,
Când în palida ei faţă
Se deseamnă-un viitor?

­Nu, nu! Nu, nu!

Ce vrei dară, dragă, tu?
Poate visul mare, mare
De mărire, răzbunare,
Ce-l visează-a ei popor?

Când în loc de glorii, laur,
Mi-ar da aur, aur, aur,
Atunci fi-mi-ar un tezaur!

Asta vreu,
Dragul meu!

poezie celebră de Mihai Eminescu din Umoristul (11 octombrie 1866)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!