Noapte roşie

Trecând ca o nălucă, prin vifor, prin noroi
El fuge-nvins şi bezna pădurilor l-înghite ;
Nu simte cum în valuri, din rănile cumplite,
Îi curge mândrul sânge pe platoşă şiroi.

Dar gându-i vajnic zboară sălbatic înapoi,
Şi când îşi aminteşte cum, de păgâni răpite,
Plăpândele domniţe în lanţuri zac robite,
Şi cum tăiaţi pieriră coconii amândoi,

Pe-un mal de râpă calul şi-opreşte deodată,
Priveşte plin de turbă spre zarea-nflăcărată,
Şi alba barbă-şi smulge şi blestemă hain,

Şi-ameninţând văzduhul, cu pala-n mâna dreaptă,
Se-ntoarce Voievodul mânat de-un aprig chin
În valea unde lupta şi moartea îl aşteaptă.

poezie clasică de Mateiu Caragiale (1904)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!