Şi totuşi, în ciuda avertismentelor ei, iat-o dansând, alături de el. Acestea erau puţinele momente când ea era aproape de el, în braţele lui, când dansau îm...

Şi totuşi, în ciuda avertismentelor ei, iat-o dansând, alături de el. Acestea erau puţinele momente când ea era aproape de el, în braţele lui, când dansau împreună; el ar fi vrut ca aceste clipe să se prelungească la nesfârşit, dar nu era posibil. Lucian surâse; era ea, ca de obicei, tare îndărătnică, i se împotrivea cu tărie, cu fermitate; şi totuşi... O privi cu multă admiraţie, sorbind-o parcă din priviri: era la fel de frumoasă, ba chiar mai frumoasă decât în urmă cu cinci ani şi jumătate. Domnişoara psiholog... Consilierul misiunii... Înaltă, suplă, brunetă, ochii albaştri, tenul alb, chip angelic, de păpuşă; superbă... Încă era îndrăgostit de ea, la fel de mult, sau poate chiar mai mult, dar până în acel moment, în toţi aceşti ani, el se ţinuse de cuvântul dat atât ei, cât şi tatălui ei, deci îşi respectase promisiunea aceea pe care ar fi preferat să n-o fi făcut niciodată; era ca o barieră solidă între ei, o barieră greu de dărâmat, aproape de netrecut.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!