Dreptul la nemurire
Uneori
îmi vine să cred că ceața
e-o intrare în lumea de la-nceput
în care toate lucrurile sălășluiau împreună
fără ca ele să fi știut
Ce minunat trebuie să fi fost
să-ți schimbi în fiecare clipă identitatea!
ca într-o mare călătorie prin lumi
și-apoi nimic să nu mai știi pe de rost
Nimic nu era
mare
nici mic
nici sunet
nici culoare
Totul era
numai ură și dragoste
Totul era
nedumerire
Pentru memoria
care-n curând avea să ne ia
dreptul la nemurire.
poezie de Olga Alexandra Diaconu din Dreptul la nemurire (2 februarie 1990)
Adăugat de Olga Alexandra Diaconu
Comentează! | Votează! | Copiază!
vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios
A fost scris un comentariu până acum.Vezi poezii despre sunet, poezii despre schimbare, poezii despre iubire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?